Înotătorul Ryan Lochte a fost suspendat 10 luni de către Comitetul Olimpic American și USA Swimming, informează USA Today, ca urmare a scandalului în care a fost implicat la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro.
Ryan Lochte a pretins că a fost jefuit și amenințat cu moartea de poliția din Rio de Janeiro, în timp ce se afla în drum spre Satul Olimpic, după o petrecere organizată de delegația Franței la Jocurile de la Rio. La câteva zile, sportivul american a cerut iertare poporului brazilian și a recunoscut că a exagerat când a relatat întâmplarea respectivă.
Pe lângă suspendare, Ryan Lochte și-a pierdut, la scurt timp, și patru sponsori, printre care și principalul său sponsor pentru echipament sportiv, după ce a recunoscut că a mințit că a fost jefuit în Brazilia.
În vârstă de 32 de ani, înotătorul Ryan Lochte deține 12 medalii olimpice, dintre care șase de aur, trei de argint și trei de bronz.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER